Educaţia şi instruirea, cultura, cu alte cuvinte, generează în om o anume dependenţă de ceva dinaintea lui, de tradiţie, dacă vrem să-i spunem aşa, în fapt, dau naştere unui sentiment de siguranţă asigurat tocmai de rădăcinile pe care aceste persoane şi le simt. Lipsa educaţiei, a instruirii, a lecturii, a culturii dă omului un sentiment chinuitor de libertate absolută, dar şi o perspectivă, nebănuită, de a deveni captiv primei oferte care i se oferă. Senzaţia de a fi în bătaia vântului ar fi singura corectă pentru acesta, dacă ar fi conştient.

Aşa ne trezim cu adepţi ai teoriei complotului mondial, fie împotriva chiar a lumii, fie împotriva noastră ca români, fie, fie, fie împotriva a orice părea solid şi aşezat altor oameni, mai bine instruiţi, mai siguri pe ei.

În fond, educaţia, instruirea generează o închidere a fontanelei care, la copiii nou născuţi, bebeluşi cum li se zice azi cu un diminutiv antipatic pentru că e dulceag şi prefăcut, este moale. Să mă explic, cum ar zice Farfuridi, „să vedem dară ce este fontanela” şi n-o să aud prea multe voci care să strige din public, parafrazându-i pe cei de la întrunirea electorală din Scrisoarea pierdută, „ştim ce este fontanela!”. Este acel capac al craniului, care, un timp după naştere, e moale, adică osul nu e încă os. Forţând puţin comparaţia, putem spune că la oamenii fără educaţie, fără instrucţie ordonată, şcolară, fontanela minţii, cea de dinăuntru, dacă-mi pot permite această licenţă ştiinţifică, rămâne deschisă, aşteptând vreun prilej de a se închide, în urma vreunui şoc cultural, iar acesta poate fi unul dintre cele descrise sumar mai sus, ideea unui complot mondial al oligarhilor, cea a unui complot al evreilor sau a te miri cărui virus necunoscut. Ei, bine, suferind cu uşurinţă acest şoc, persoanele respective pot fi transformate – dacă nu se transformă ele însele, de la sine – nu în adepţi ai vreuneia dintre ideile respective, ci direct în fanatici ai acesteia.

Cei care străbăteau străzile oraşelor ruseşti în căutare de burjui ca să-i ucidă, în cursul aşa zisei Mari Revoluţii Socialiste din Octombrie, erau, în general, oameni cu o instrucţie sumară, ca să nu mai vorbim de educaţie, ceea ce explică şi îndârjirea lor împotriva celor mai norocoşi decât ei.

Cei care străbăteau străzile Berlinului în căutare de evrei care să fie ucişi sau măcar bătuţi cu bestialitate, iarăşi, nu erau indivizi cu prea multă ştiinţă de carte sau cu maniere elegante, ci dimpotrivă, după cum nici idolul lor nu avea o pregătire culturală prea temeinică, asta ca să nu spun că era nulă.

Criminalii asiatici, de tip Mao şi mai ales Pol Pot, au folosit adolescenţi neinstruiţi pentru a ucide milioane de oameni, mai întâi pe cei cu educaţie şi bază culturală, apoi pe oricine li se părea a le fi superior în vreun fel.

Vezi şi minerii, nu adolescenţi, dar la minte probabil pre-puberi, care căutau studenţi şi intelectuali în Bucureştiul lui iunie 1990, dirijaţi de bravii securişti, vopsiţi în apărători ai democraţiei originale.

Fanatismul se naşte, în general, la asemenea oameni, pentru că ei sunt mai expuşi influenţelor din afară. Voi recurge la un exemplu pe care l-am mai dat, dar cum memoria lumii e scurtă, plus că nici nu ştiu dacă l-a observat cineva, mai încerc o dată. Un amic de demult, scriitor cu studii medicale, îmi spunea că fiul lui (bebeluşul, de!) de mai puţin de un an a făcut febră, dar că nu e neliniştit, pentru că pe ăştia (aşa a spus, ăştia) ajunge să-i ţii câteva minute lângă o sobă fierbinte, ca să le crească temperatura. Asta, spunea, pentru că nu au un sistem de protecţie încă definitivat, fixat. Cum s-ar zice, fontanela generală, felul ăla de armură pe care-l au adulţii, dacă-mi pot permite altă licenţă ştiinţifică, nu e încă întărită. Asta cu fontanela şi armura am adăugat-o eu, de la mine, nu e el de vină, amicul acela de demult.

Ei, bine, oamenii fără educaţie şi fără instrucţie ar putea fi, la rigoare, şi acum suntem la rigoare, comparaţi cu nou născuţii, receptivi la toate bunele lumii, dar, în acelaşi timp, şi la toate relele din lume, care ne pândesc oricum. Cum nu au, cu alte cuvinte, apărare cei mici în faţa atacurilor fizice, aşa nu au apărare în faţa atacurilor intelectuale adulţii fără scutul cultural.

Aşa mă întrebam şi cum s-a putut ca bande de derbedei care credeau că sunt creştini şi, în varianta iniţială, poate că şi erau, au distrus atâtea minuni ale lumii antice care, dacă s-ar fi păstrat, poate că destinul omenirii ar fi avut alt curs. Aşa, cu ei, aceşti oameni lipsiţi de orice educaţie şi instruire au deturnat lumea de la drumul ei care părea firesc atunci, în era, totuşi, a unei anume toleranţe, cel puţin religioase, când, fiecare popor venerând mai mulţi zei, avea uneori înţelegere faţă de cei care venerau într-un fel de pluralism religios. Pluralism desfiinţat cu grăbire de religia noastră creştină, la început cu ajutorul acestor bande, dar şi cu predicile celor ceva mai învăţaţi, dar fanatizaţi pe alte căi, care, şi ele, sunt posibile.

E inutil să ne întrebăm ce curs ar fi avut istoria lumii dacă sau dacă, istoricii spun asta de multă vreme. Trebuie să fii tu însuţi un om fără rădăcini culturale ca să practici acest exerciţiu al zădărniciei. Fapt este că lumea nu e formată – şi mă tem că nici n-o să fie vreodată – numai din învăţaţi sau măcar alfabetizaţi şi, astfel, atacurile diverselor idei şi doctrine extremiste, cum au fost nazismul şi comunismul, se vor mai produce.

Ar fi interesant de studiat, din punct de vedere sociologic, mişcările extremiste care proliferează şi azi în diferite părţi ale lumii, inclusiv în civilizata noastră Europă, se şi face acest lucru uneori, dar poate că studiul sistematic ar lămuri pe toţi cei care mai ştiu să înţeleagă şi altceva decât extremele. Pe când eram elev se vorbea de popoarele migratoare, deoarece corectitudinea politică din acel timp nu se mai potrivea cu concepţia dintr-un timp anterior, când li se spunea pur şi simplu popoare barbare. Acestea veneau puhoi asupra unei Europe care tocmai începuse să se civilizeze şi distrugeau, la finalul Antichităţii, o lume, cu templele ei, cu bibliotecile ei, cu operele ei de artă, cu filozofia ei. Nici creştinismul iniţial, cel atât de compătimit azi pentru suferinţele sale, nu s-a purtat, la urma urmelor, altfel cu ceea ce alcătuia până atunci cultura europeană. Că prin mânăstiri, pe urmă, s-au mai copiat cărţi dinainte, ori s-a mai întrezărit câte o geană de gând, asta nu mai putea salva ceea ce fusese oricum distrus, ars, pulverizat.

Şi culmea este că o parte din gândurile lumii antice au fost recuperate, în veacurile acelea îndepărtate, tocmai datorită arabilor, cei subminaţi azi, ei, de islamismul devastator, care încearcă să şteargă cu buretele terorii tot ce a creat mai nobil cândva lumea lor şi chiar şi cealaltă, să zicem, a noastră.

Dacă analizăm comportamentul tuturor revoluţiilor, ne dăm seama că ele au fost inspirate, poate, de gânditori extremişti, dar purtate de adepţi de ultimă oră, fanatizaţi din cauza lipsei lor de cultură, de posibilitate de analiză a ceea ce auzeau şi li se predica. Iar dacă o să-mi spuneţi că destui oameni civilizaţi, învăţaţi chiar, li s-au alăturat, aş putea să răspund că o făceau din oportunism, pentru a salva ce mai puteau salva din cultura şi civilizaţia cu care se obişnuiseră. Dar şi pentru că – la urma urmei – nici educaţia, nici cultura nu-ţi aşază decât o pojghiţă destul de subţire peste substanţa elementară, dispusă la fanatisme şi chiar crime, existentă – s-o recunoaştem – în om.